Sigismund de Luxemburg

Posted under blestemul manuscrisului by alexandradolea on Thursday 29 May 2008 at 2:10 am

Sigismund de Luxemburg a fost Principe Elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 şi din 1411 până în 1415, Rege al Ungariei şi Croaţiei din 1387, Rege al Boemiei din 1419, Rege al Germaniei din 1411 şi Împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul Împărat din Casa de Luxemburg şi unul dintre cei mai longevivi Regi ai Ungariei.
Sigismund renunţă la titlul de Elector de Brandemburg şi din 1387 îşi foloseşte fondurile astfel obţinute pentru a se consacra în întregime funcţiei de Rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund iniţiază o cruciadă, care se dovedeşte a fi foarte populară, dar care se sfârşeşte prin înfrângere din Bătălia de la Nicopole.
La întoarcere, deoarece poziţia sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Germania încercând să obţină succesiunea pe tronul Roman şi al Boemiei. Revenit în Ungaria este făcut o dată prizonier şi destituit de două ori.
În 1408 reuşeşte să obţină o victorie importantă împotriva Croaţilor şi Bosniecilor, înfiinţând cu această ocazie Ordinul Dragonului.
În 1410 este ales Rege al Germaniei.
În 1428 Sigismund conduce o altă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care, în 1431 ajunge la Milan unde este încoronat Rege al Italiei. În 1433 este încoronat de către Papa Eugen al IV-lea Împărat al Sfântului Imperiu Roman, după care revine în Boemia, unde este recunoscut în 1436.
În 1437 moare la Znaim şi este înmormântat la Oradea. A avut ca urmaşi o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul Rege German Albert al II-lea. Neavând moştenitori masculini, dinastia de Luxemburg se stinge odată cu el.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment