Asa incepe capitolul 6 (vocea lui… Razvan!)

Posted under fragmente by Bogdan Hrib on Friday 16 May 2008 at 11:29 am

- Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum…

Buzele tremurau în barba îmbătrânitului înainte de vreme Mare Maestru. Degetele împreunate însemnau acum nu mânerul spadei, ci crucifixul. Vinele puternice împlineau parcă patima Mântuitorului, închipuită în argint de un meșter din Nurnberg.

Germania! Germania! Ce departe și cât de demult… Iesusalim, Roma, Marienburg… Transilvania. Lupte, rugăciune, lupte, penitență, rugăciune cu sânge! Via Crucis! Ierusalim, Roma… Ce-o fi la Roma?…

Marele Maestru se ridică și troznetul genunchilor e acoperit de scârțâitul ușii.Un târșâit de picior betegit de fier păgân, aduce un zâmbet de liniștire pe fața Marelui Maestru:

- E fratele Walter.

- Ilustre Maestre, Sfântul Părinte, Papa Inocențiu a trecut la Domnul!

Mintea iute a omului politic și a militarului răspunse înaintea prelatului:

- Jesus Maria! Acum suntem la cheremul regelui Andrei !… Dumnezeu să-l odihnească în dreapta lui!Apucă apoi spada și privind lung la crucea formată din gardă și mâner, poruncește cu vorbe căutate printre gândurile, care se vede că-l chinuie:- Să se îndeplinească cele de cuviință pentru cinstita comemorare a Papei Inocențiu. Și… să se adune Consiliul general… mâine, după liturghie!

Soarele se adâncea între crenelurile zidului dinspre apus și după acelea ale munților prăbușiți peste cetatea cavalerilor Sfintei Fecioare. Tot spre apus își mâna gândurile și Marele Maestru, Hermann von Salza , cavaler și slujitor al crucii, în numele Neprihănitei.

Roma, Buda… Papa Inocențiu III e mort. Creștinătatea plânge cu un ochi și cu celălalt râde. Mare ușurare trebuie să fie acum la Londra, Paris sau Buda… Dar la Roma? Pe cine va alege conclavul? Conciliul de la Lateran abia s-a încheiat, dar cine știe? Nici împăratul romano-german nu stă cu mâinile în sân! Dar regele Andrei al Ungariei? Acum cinci ani, în 1211 a semnat privilegiul acordat Cavalerilor Teutoni cu mâna tremurândă și mai mult de frica Papei.

Marele Maestru știe prea bine asta și dacă până acum a putut să se desfășoare înspre convertirea păgânilor și a schismaticilor, e pentru că a avut alături mâna grea a Papei, care preschimbase crucea în spadă, iar binecuvântarea o făcuse vecină cu excomunicarea. A construit cetăți, a creștinat o mulțime de cumani păgâni, iar cu valahii s-a înțeles, cât te poți înțelege cu acești urmași de pastores romanorum. Pe care nu-i prea vezi, dar îi simți în tot locul. E ceva care-l atrage spre acești valahi negri, cu obiceiuri prea vechi pentru a fi creștine, dar cu o credință în Dumnezeu care Îl fac apropiatul lor, confident și martor, tovarăș de muncă sau de arme. Adunați în așezările lor greu accesibile, supuși celor mai viteji și celor mai înțelepți, valahii aceștia sau români, cum își spun ei, dacă n-ar avea muieri și copii ar semăna cu un ordin monahalo-cavaleresc, consacrat muncii, cinstirii divinității și războiului cu veneticii. S-a luptat cu ei și a fost impresionat de contopirea acestora cu mediul în care se băteau.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment